Filarmonica de Stat din Târgu Mureş

Filarmonica de Stat din Târgu Mureş a apărut acum mai bine de şase decenii, în 1950, mulţumită eforturilor unor apreciaţi muzicieni din zonă, precum Zeno Vancea şi Kozma Géza. De atunci şi până acum, instituţia le-a oferit locuitorilor din oraş concerte simfonice şi vocal-simfonice, opere, spectacole corale şi camerale, dar şi unele educative, asigurate de cele trei colective artistice de la Filarmonică: Orchestra simfonică, Cvartetul de coarde şi Corul mixt.

Tradiţia spectacolelor muzicale din Târgu Mureş a început, însă, cu mult înainte de Filarmonică, încă din secolul al XIX-lea, iar artişti de talie mondială precum Pablo Casals, Béla Bartók şi conaţionalul nostru George Enescu, printre mulţi alţii, s-au numărat printre oaspeţii oraşului transilvănean, mereu dornici să revină în urbea pasionată de muzică.

I-am amintit mai sus pe Kozma Géza pentru că acesta a fost unul dintre marii dirijori care au activat la instituţia din Târgu Mureş, iar Cristian Mandeal, unul dintre cei mai apreciaţi dirijori români în viaţă, a trecut pe aici între 1977 şi 1980, la începuturile bogatei sale cariere. La cârma Corului mixt despre care vă povesteam s-au aflat de asemenea nume mari, precum Szalman Lóránt, cel care a jucat un rol decisiv în formarea şi în activitatea din primii ani ai ansamblului.

De atunci şi până acum, reputaţia Filarmonicii din Târgu Mureş a crescut, iar cel mai bun exemplu sunt turneele susţinute anual de Orchestra simfonică şi Corul mixt, dar şi de cvartetul de coarde “Tiberius”, care s-a alăturat instituţiei în 2007 şi care are nu mai puţin de 30 de concerte în fiecare stagiune! Muzicienii de la “Tiberius” au ajuns până acum în săli celebre din Europa, dar şi din Asia, concentrându-se pe operele unora dintre cei mai mari compozitori, de la Mozart şi Beethoven până la Haydn, Brahms şi Schubert.

Un rol important în creşterea reputaţiei Filarmonicii îl are şi Vasile Cazan, directorul său din ultimii 14 ani (dar şi director al Corului mixt), iar în fruntea colectivului muzical din zilele noastre se află fără doar şi poate Maestrul Shinya Ozaki, dirijorul permanent al Orchestrei simfonice. Acesta vine din Japonia şi a trecut pe la cele mai prestigioase şcoli de muzică ale lumii, înainte de a deveni, acum 19 ani, cel care avea să revoluţioneze muzica simfonică mureşeană. Principalii dirijori invitaţi ai Orchestrei vin tot din afara ţării: Franz Lamprecht e german, iar Alexandre Myrat este francez.

Dar ce ar fi o Filarmonică şi muzicienii ei fără un spaţiu potrivit pentru a-şi demonstra talentul? În cazul celei din Târgu Mureş, decorul concertelor este Palatul Culturii, un edificiu construit între 1911 şi 1913 care a devenit o emblemă a arhitecturii mureşene. În Sala mare, cu o capacitate de 700 de locuri, repetă în fiecare zi Orchestra simfonică şi tot aici au loc marile concerte. Sala mică, în care pot fi primiţi 200 de iubitori ai muzicii, este în schimb ideală pentru concertele camerale şi cele corale.

În prezent, Filarmonica din Târgu Mureş se apropie de sfârşitul unui an special. Cum în 2013 s-au împlinit 100 de ani de la construirea Palatului Culturii, Filarmonica a organizat în septembrie un festival internaţional de orgă pentru a sărbători acest centenar. Una dintre “vedetele” evenimentului a fost, astfel, celebra orgă din sala de concerte, răsfăţată de conducerea instituţiei cu porecla de... “regina instrumentelor”.