Despre circ

„Circenses” - jocurile de circ din antichitatea romană - cuprindeau renumitele lupte pe viață și pe moarte dintre gladiatori, dar și forme pașnice de spectacol, printre care numere de dresură, acrobații cu cai, întreceri cu care și aruncări cu discul. Tot în cadrul acestor jocuri desfășurate în mari amfiteatre, mai existau așa numitele naumahii – simulacre de lupte navale în arene umplute cu apă.

În antichitatea romană, pe lângă celelalte spectacole cu caracter de circ, se regăseau și numere de mimă și pantomimă. Mimele erau piese scurte jucate în amfiteatrele romane, cu caracter de farsă, în care actorii purtau diverse măști. Acești mimi romani sunt considerați a fi strămoșii saltimbancilor din epoca feudală.

O dată cu decăderea Imperiului Roman, jocurile de circ specifice încep să dispară, iar amfiteatrele își pierd gloria pentru totdeauna. Cu trecerea timpului, spectacolele de circ, odată grandioase, se transformă în simple spectacole de bâlci. În Evul Mediu, existau trupe ambulante de saltimbanci care jucau prin castele, în piețe publice și grajduri diverse numere cu cântece eroice și satirice, echilibristică, dansuri pe sârmă, scamatorii sau prezentări de animale.

Vestigiile amfiteatrelor antice de pe teritoriul românesc (amfiteatrul grecesc de la Histria și cele din perioada Daciei romane, adică Porolissum și Sarmizegetusa) amintesc de existența unor forme străvechi de spectacol de circ, printre care și cele de tip „circenses”.

Saltimbancii magicieni, cei care făceau diverse scamatorii și vrăjitorii, aveau o viață mult mai grea decât alte tipuri de artiști din Evul Mediu. Din cauza persecuției Bisericii , care îi considera vrăjitori care aveau legături cu diavolul, erau urmăriți și, nu de puține ori, condamnați pentru vrăjitorie și arși pe rug.

Vă puteți închipui ce este un funambul? Nu, nu este un om care merge prin fum, așa cum ar putea să ne arate asocierea cu un somnambul, ci era un dansator pe frânghie din Evul Mediu, asemenea echilibriștilor din zilele noastre. Despre unul dintre cei mai iscusiți funambuli se spunea că putea traversa o frânghie legată între două clopotnițe, iar calul său, asemenea stăpânului, era dresat să meargă pe două frânghii paralele la o înălțime mare. Alți funambuli reputați din secolul al XIII-lea făceau parte dintr-o trupă din Constantinopol, iar numărul lor caracteristic era cel cu două catarge bine înfipte în pământ și o coardă între ele. Funambulii dansau pe ea, unul dintre ei putea face asta chiar legat la ochi și cu un copil pe umeri.

Știți de cele două expresii faimoase asociate lumii circului, „hocus pocus” și „pâine și circ”? Prima, folosită de vrăjitori și magicieni ca o incantație, se presupune că vine de la parodierea lui „Hoc est corpus meum” (Acesta este corpul meu) din liturgia romano-catolică. „Panem et circenses” (pâine și circ), aparținând poetului roman Juvenal, este o expresie metaforică pentru lumea politică. Încă din Roma Antică, politicienii profitau de naivitatea cetățenilor și, pentru a le obține votul, le ofereau mâncare ieftină și spectacole.

Pehlivanii și măscăricii erau printre personajele principale ale spectacolelor de divertisment din epoca feudală. Pehlivanii erau niște artiști foarte talentați (luptători, jongleri, acrobați, călăreți, cântăreți) prezenți la diverse sărbători, la logodne și nunți domnești. Să vedem cum se scria despre pehlivanii care au participat la logodna fiicei lui Radu Vodă, în anul 1681:

„Strînsau toată boerimea țării și toate jupînesele și au întins corturile în deal dinspre Mihai Vodă în drumul Cotrocenilor, acolo făceau ospețe în toate zilele. Aduceau pehlivani din cei ce joacă pe funii și alte lucruri, aduseră și un pehlivan Hindiu-Harap care făcea jocuri minunate și nevăzute pe locurile noastre, iute om era și vîrtos. Lîngă altele de nu le putem lungi făceau acestea mai ciudat: punea în rînd 8 bivoli și se repezia iute și sărind peste ei se da în văzduh peste cap și cădea în picioare de ceia parte (...) alta, un cal domnesc, gros, mare își lega chica de coadă-i și-l bătea comișelul cît putea și nu putea să-l miște din loc.” (Burada, T.T, Istoria teatrului în Moldova).

Țăranii, care nu aveau dare de mână pentru a-i plăti pe pehlivani, se mulțumeau cu alte forme de divertisment: trânta ciobănească, alergări cu cai sau pehlivănia - un joc practicat prin zona Tulcei, în care doi tineri se ungeau cu seu și se luau la trântă.

Alte forme incipiente de circ practicate erau „încurcarea cailor” (întrecerea hipică), aruncarea sulițelor de către călăreți profesioniști - sulițele, numite gerid în limba turcă, erau aruncate din goană în ținte fixe -, încăierările de câini (de la curțile domnești) sau lupte între câini și bivoli ori câini și urși (de prin târguri).

Ați auzit vreodată de cuvântul boscărie? Înseamnă scamatorie, dar mai are și sensul de înșelăciune. Cel care face o scamatorie se numește boscar. Cuvântul provine de la numele faimosului iluzionist italian Bartolomeo Basco, care pune în scenă un spectacol la Iași, în anul 1846 și uimește publicul moldovean.

 

Sunteți curioși să vedeți cum arată o cronică a unui spectacol cu cai care a avut loc în vara anului 1859, la Iași?

 

„Cerul se îndură de noi și, de nu ni-au trimis încă ploaie, ni-au îndănuit cu un povoi de distracții prin trupa ecvestră a d. Charles Hine, carile au deschis în un amfiteatru un șir de reprezentații cu concursul trupei sale, compuse din 50 de artiși și 60 de cai de cea mai frumoasă rasă. Capitalia noastră n-au fost întrunit încă o trupă atît de perfectă. În a ei reprezentații, inteligența cailor rivalizează cu ghibăcia oamenilor într-un mod vrednic de mirare, încît sîntem induși a atribui oamenilor aripi de paseri, iar cailor înțălegere omenească, care nu este decît rezultatul talentului și învățăturii directorului, ce au știut a îndăinui pe aceste ființe cu însușimi pentru dînsele atît de supranaturale. Cu greu ar fi a enumera toate exercițiile artiștilor și cailor care se întrec în ghibăcia și în salturi aeriene. Damele Sigrist, demoazelile Lucia Ducos, Nalte, siniorii Ducas, Hanneman, Tersi etc., caii, întîii artiști ai circurilor de la Paris și Londra, au atras admirarea publicului, care li-au coperit cu entuziastice aplaudări. Trecerea punții aeriene, executată de Pacifico, artist italian, a fost un nonplus-ultra în astă artă straordinară.” (Iosefini, A., 2000 de ani de circ)

 

Într-o epocă în care nu existau reclame la televizor, newsletter-e și evenimente pe facebook, una dintre formele de marketing și publicitate folosită de reprezentanții circului era scrisoarea trimisă publicului sau împărțită trecătorilor (o formă actuală a scrisorilor de atunci pot fi fluturașul și broșura pe care le primim pe stradă sau în căsuța poștală).

 

„Marele Circ Sidoli

Str. Poliției nr.7

Stimate Domn!

 

Recunoscător de primirea ce mi-ați făcut în anii trecuți, am onoare a Vă anunța că Duminică la 25 decembrie st.v. 1888 la orele 8 seara voi redeschide pentru a patra oară în București circul meu zidit în piață printr-o Representațiune splendidă și extraordinară - N-am cruțat nici bani și nici osteneală pentru a completa trupa mea de 120 persoane, artiști de rangul întîi, nevăzute încă pînă acum în România și de a angaja specialități de tot felul de animale între care cai dresați, tauri de Andaluzia, elefanți, porci, cîini etc. Orchestra mea proprie va fi dirigeată de d-nu Kapelmaistru Stanek. Representațiunile vor conține program variat și bogat. Afară de aceasta se va da în fiecare dumnică și zi de sărbători cîte doue representațiuni, una la orele 3 p.m. și alta la orele 8. În fiecare Miercuri și Sîmbătă vor avea loc renumitele Representațiuni HIGH-LIFE cum se uzează a se da în Paris, Viena, Berlin, Madrid, St. Petersburg și în alte orașe mari ale Europei. Aceste festivități se vor repeta în fiecare miercuri și sîmbătă și vor fi din cele mai alese și atrăgătoare ce poate oferi bogatul repertoir al trupei, unui public elegant ca să-și pote da întîlnire (rendez-vous) la circ în aceste seri.
Detailuri prin afișe cotidiene.

Al D-voastră prea devotat
Theodor Sidoli
Director și proprietar circ ”

(Butnaru, I.C., Călătorie în lumea circului)

 

Începând cu sfârșitul secolului al XVIII-lea, o sumedenie de artiști de circ vine prin Țările Românești: turci care executau „ghiosboiagialâcuri” (adică scamatorii), dresură de maimuțe și alte numere, artiști francezi cu exerciții ecvestre, trupa fraților Fourreaux cu pantomima Fra Diavola, Mathias Brodi și „panorama” sa, prin care se puteau vedea diverse scene de război și vânătoare.

Începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea au loc noi schimbări în circul european, cauzate de timpurile noi: călăria începe să-și piardă din importanță, bicicleta și acrobațiile pe ea prind putere (fiind mai accesibilă decât un cal), dresura de animale rare (aduse din colonii) începe să fie apreciată de public în detrimentul artei ecvestre, clovnul de tip englez înlocuiește paiațele de școală veche, conducătorii de circuri încep să fie oameni de afaceri și nu artiști (după cum era obiceiul), gimnastica (de toate felurile: la bară, aeriană și trapez, printre altele) este la modă, înfiinţându-se multe școli care predau această disciplină.

Circul Sidoli a fost primul circ stabil întemeiat în țara noastră și a fost construit în 1874, la București, de către Theodor Sidoli. Proprietarul, care provenea dintr-o familie italiană de circari, avea propria lui trupă de circ și cutreiera Europa. Într-un an, s-a hotărât să se stabilească definitiv în România și a început să construiască circul din București (ars în 1884 în timpul unui spectacol și reconstruit pe cheiul Dâmboviței) și un altul la Iași. În scurt timp, a devenit o instituție de care se leagă întreaga istorie și tradiție a circului românesc modern.

Toți cei șase copii ai lui Theodor Sidoli lucrau în circul tatălui: Cesare – călăreț, George Franzini – călăreț și jongler, Serene și Medeea – amazoane, Clotilda – dresoare și Luiza – călăreață. Pe lângă aceștia, mulți artiști faimoși s-au format sau au lucrat sub cupola Circului Sidoli în cei 60 de ani de existență a sa: frații Dumitrescu – bariști, frații Stroici - trapeziști zburători, Toni Mărculescu - clovn, George Mateescu – primul dresor român de elefanți și Franz Krately – dresor.

Un spectacol foarte apreciat al Circului Sidoli a fost unul pe apă, montat pentru prima oară în România în 1891, la București: toată arena era transformată într-un bazin, iar numărul principal consta într-o pantomimă complexă.

Circul Sidoli a avut reprezentații în foarte multe țări: Germania, Rusia, Elveția, Franța, Italia, Austria, Ungaria, Elveția, Belgia, Olanda. Printre spectatorii prezenți la spectacole se numără chiar și împărați și regi: în 1897, la Bruxelles, regele Belgiei vine la un spectacol, iar la o reprezentație de la Viena însuși împăratul Franz Josef.

Dărâmarea Circului Sidoli în 1932 a născut multă amărăciune și aduceri aminte ale zilelor de odinioară pentru publicul instituției legendare, un ziarist scriind astfel despre acest trist eveniment:

 

„Bătrânul circ, sprijinit în cîrjele proțapilor, amenințat să se dărîme, să se ducă și el după acea pleiadă de actori, saltimbanci, de călăreți, de acrobați, de prestidigitatori, de Auguști și Adolfi, din zbuciumul cărora se plămădea râsul copilăriei noastre, acum se duce, îngropînd cu el numele aceluia care și-a plimbat celebritatea spectacolului pe tot cuprinsul țării. (...) E posomărît orașul fără circ. Întunecat, ca o viață fără copilărie.” (Butnaru, I.C., Călătorie în lumea circului)

 

Multe circuri străine faimoase vizitează și montează spectacole în țară în decursul secolului al XIX-lea: circul parizian Cirque d'Hiver, cel englez, denumit Marele Circ Hubert Cooke, cel italian al lui Rinaldo Pignoti, circul Macedonia cu artiști sârbi și bulgari, Circo Frances, circul german Hutterman, Circul Soulié (care a dat o reprezentație specială la aniversarea zilei de naștere a domnitorului Alexandru Ioan Cuza).

Știți cine a fost circarul faimos numit ,,Ursul secolului XIX”? Un artist român cunoscut sub numele de scenă San Marino, care putea să ridice în mâini opt ponei și alte greutăți, fiind în același timp atârnat cu genunchii de trapez. Se spunea despre el că putea ridica fără probleme haltere de 100 kg, așa cum noi luăm în mâini o sticlă de 2 litri de apă!

În București au existat multe circuri precum Circul Hutteman, Circul Suhr, Circul Kremsler, Circul Krately (care va deveni Circul de Stat), dar nici unul nu așa de longeviv ca cel al familiei Sidoli. Dar și artiști care nu-și permiteau să înființeze un circ propriu și aveau doar o trupă cu care jucau în grădini, în săli sau în alte spații mai mult sau mai puțin corespunzătoare.

Dintre artiștii acrobați de seamă ai circului românesc: renumitul Traian Lupu, frații Alexandrescu – acrobați la bară, baristul Nae Rădulescu, frații Moruzzi. Scriitorul și istoricul francez Pierre Bost laudă acrobații români, pe care îi consideră cei mai buni:

 

„...c'est encore pour coroner le numéro des Poppesco, le trio le plus fameux et le plus dinge de l'être cet echappement de la première a la troisième barre en sautant, pied en avant pardessus la seconde (…) Ce qui fait le prix de ces numéros, c'est donc une grande parte l'elegance de leur execution, la beauté des athletes et la grâce puissante de leur mouvements (…) les meilleurs acrobats à la bare fixe sont roumains” (Pierre Bost în Butnaru, I.C., Călătorie în lumea circului)

 

„Leotardă”? Este costumul clasic purtat de acrobați, gimnaști, atleți, balerini și alte categorii sportive. Denumirea vine de la faimosul acrobat francez Jules Leotard, care purta un astfel de costum dintr-o singură piesă.

O dată cu inventarea filmului și dezvoltarea cinematografului la începutul secolului XX, dar și din cauza exploziei de spectacole de varietăți, circul românesc a trebuit să lupte pentru a-și menține publicul și să creeze spectacole din ce în ce mai impresionate. Reprezentațiile clasice, cele cu demonstrații acrobatice și ecvestre, nu mai suscitau același interes pentru spectatori. Astfel, pe lângă clasicele formule de circ, apăreau în program și numere la limita dintre teatru și bâlci și alte forme mai „spectaculare”: dresură de câini și de papagali, proiecții cinematografice (imagini din diverse țări), numere cu cicliști și punere în scenă a unor piese de teatru, cu decoruri și costume impresionante.

 

Bibliografie

Burada, T. T., Istoria teatrului în Moldova, Institutul de arte grafice N.V. Ștefaniu & Comp, Iași, 1915
Butnaru, I.C., Călătorie în lumea circului, Editura Meridiane, București, 1967
Iosefini, A, 2000 de ani de circ, Editura Meridiane, București, 1968

 

Surse fotografii

www.artacircului.wordpress.com
www.circopedia.org